Instituții de învățământ

ŞCOALA GENERALĂ NR.1 FLOREŞTI

scoala floresti

Adresa: Com. Floreşti-Stoeneşti, sat Floreşti, str. Mihai Viteazul, nr. 150, jud. Giurgiu
Director: Prof. Renţea Virginia
Telefon: 0246.258.222

ŞCOALA GENERALĂ NR.2 STOENEŞTI

scoala stoenesti

Adresa: Com. Floreşti-Stoeneşti, sat Stoeneşti, str. 1 Decembrie 1918, nr. 130, jud. Giurgiu
Director: Prof. Drăguşinoiu Constantin
Telefon: 0246.256.024

ŞCOALA GENERALĂ NR.3 PALANCA

scoala palanca

Adresa: Com. Floreşti-Stoeneşti, sat Palanca, str. Ion Ionescu Brăila, nr. 15B, jud. Giurgiu
Director: Prof. Drăguşinoiu Constantin
Telefon: 0246.257.113

Instituții de cult

Biserica “Buna Vestire” din satul Stoeneşti

Biserica din satul Stoeneşti, cu hramul “Buna Vestire”, care poartă numele boierilor, ctitorii bisericii, are formă de navă. Tabloul ctitoricesc arată că biserica n-a avut turle, iar reparația ce s-a făcut în anul 1841 a distrus bolțile în formă cilindrică, înlocuindu-le cu un plafon de scânduri, astfel încât nici pe această cale nu se poate constata dacă va fi avut sau nu turle.

scoala palanca

Exteriorul bisericii este împărțit în două rânduri de panouri cel de jos cu toruri, cel de sus, cu totul deosebit, arată că a fost refăcut la reparația amintită.

Cadrele ferestrelor înguste sunt de piatră, cu basa împodobită cu o floare stilizată, marginea prezentând un ciubuc

Restaurarea aduce curățirea de var a acestor podoabe, care, împreună cu panourile inferioare, amintesc arta de a împodobi exteriorul bisericilor în secolul al XVIII-lea și este destul de interesantă, deși s-a spus că exteriorul este lipsit de interes.

Pridvorul deschis și sprijinit pe coloane de zid, de formă rotundă, s-a închis când s-a făcut reparația din 1841, cum arată inscripția Paharnicului Dumitrache.

Ctitori. De o parte şi de alta a ușii din pronaos, de-asupra căreia se află înfâțișarea bisericii vechi, găsim pe ctitorul principal, împreună cu cele două soții, cu copiii lor și cu rudele apropiate, fiecare purtându-și inscripția explicativă:

Jupân Gavriil Drugănescul Vel Vornic de Târgoviște susține cu mâna biserica înfățișată cu pridvor deschis, cum se mai observă și astăzi după reparaţia stângace făcută la 1841 de acel Drugănescu, Dumitrache Păharnicul, fiul lui Scarlat Drugănescu din căsătoria a doua a lui Preda, fiul ctitorului, cu Safta Asan.

El este zugrâvit împreună cu soţia sa, Smaranda Bălăceanu. Lângă vel Vornicul Gavriil apare fiul său Gheorghe copil.

În partea cealaltă a ușii, în aceeași atitudine de susținătoare a bisericii, apare jupâneasa dumnealui, Vișica, împreună cu un copil: Matei. Urmează: Bălașa, Toma, Gavriil, Constantin și Anghelache.

Spre colțul nord-estic, jupâneasa Marica fiica dumnealui Vel Vornic Gavriil. De cealaltă parte, deci în spatele lui Gavriil, spre colțul sud-vestic jupâneasa dumnealui cea dintâiu Maria, cu fiica ei, Calița

Deasupra numelui Calița, însoțit de calitatea ce o are fiica dumnealui Vel Vornic dă Târgoviște, întâlnim numele lui Gheorghe, deși el este arătat încă o dată deasupra chipului său, cum am notat mai sus. Se pare că zugravul a căutat să accentueze și să precizeze în același timp că Gheorghe şi Calița sunt frați din întâia căsătorie a lui Gavriil cu Maria.

În acest caz, ei ar fi frați buni cu cel zugrăvit spre colțul sud-vestic: jupân Preda Drugănescu, fiul dumnealui Vel Vornic Drugănescu (?) care s-au înstrăinat din anul 1710, pentru învățătură, călătorind mai toată partea Ievropei, și tată-mi (?) jupân Preda Drugănescu, care adecă răsări (?) fiul dumnealui, și la cinstită dregătorie, în anul 1725.

Pe zidul de Sud: Jupân Theodor Drugănescul vtori comis și jupâneasa dumnealui, Ioana.

Pe zidul de Nord, începând de la colț sunt zugrăviți: Jupân Stoica fratele ctiitorului, jupan Vladu, vataf dă Dorobanți, moșul dumnealui Vel Vornic.

Urmează o fereastră, dincolo de care, spre Răsărit, mai apar două chipuri: acela al lui jupân Mihul, socrul dumnealui Vel Vornic, și al lui jupân Toma Cantacuzino, Spătar, nepotul dumnealui Vel Vornic”.

Pe zidul ușii de intrare, spre latura nordică, se observă două chipuri bărbătești. Aceştia sunt: Ispravnicii care s-au aflat la zidirea sfintei biserici, anume.. Radul cu logofătul Nica.

Reparația făcută de Păharnicul Dumitrache la 1841, care constă, cum am arătat mai sus, în înlocuirea bolților cilindrice ale naosului printr-un urât plafon de scânduri, invederând în acest chip lipsa de meșteri a vremii aceleia sau, poate, puțina dărnicie a acestui urmaș ai ctitorilor, această reparație a adăugat portretele lui Dumitrache și al soţiei sale, Smaranda Bălăceanu, înlocuind chipurile de sfinți, sau portretele altor ctitori.

Este de remarcat, în atitudinea acestor chipuri, poza pe care o iau, așezându-se unul în fața celuilalt și ținându-se de mânâ așa cum ei ar fi făcut-o la fotograf. Costumele vremii adaugă la deosebirea dintre ei și ceilalți. Smaranda poartă o rochie grea, strânsă la mijloc, având mâneci bufante, curmate la cot printr-o garnitură și terminate la încheietura mâinilor prin niște mânecuțe.

Inscripțiile lungi de deasupra, prețioase din punct de vedere documentar, total neestetice și în izbitor contrast cu celelalte, scurte și sobre, dovedesc prețiozitatea epocii și își găsesc explicația în aceia a înaintașului lor, Preda Drugănescu, fost la învățătură în țări străine.

Felul cum începe inscripția, adică având la început numele de familie și apoi pe cel de botez, arată moda apuseană.

Drugănescu Dumitrache Marele Paharnic vechi, din anii 1810, Mai 21, fiul răposatului Marile Stolnicu Scarlat Drugănescu și nepot de fiu al [răposatului] Preda Drugănescu, carile a urmat după diata moșu-său, care n-au lăsat ca să se năpăstuiască această sfântă biserică… cutremurile ce au fost; au meremetisit-o, dărâmându-i, şi acum, înliat 1841, a făcut alte… meremet de au surpat bolțile, fiind pri[mej]duite, au făcut tavan sigur, cu trei stâlpi pă dinafară tămpli, iar amvonul au fost înconjurat cu zid. Și au zugrăvit-o până unde a fost de trebuință. Au făcut și clopotniță, cât și două clopote, au și înzestrat-o cu moșia Cozleasca și… peste ziuru sf. biserici, pă lângă han… răposatului Marelui Stolnecul Ioan…, după cum vedem, pentru neaparatile cheltueli, adică lumânări, undelemn, tămâie, odăjdii pentru preoți, cărți, candele, sărindarele din toate zilile, căntăreți și meremeturi ce poate să se intâmple după vremi; carile cu diata dumnealui este supt epitropia nepoților și strănepoți dumn[ealui], carele după vremi vor stăpâni moșia Drugănești; 1841, Septemvre 21″.

Inscripția lui Dumitrache este scrisă de-asupra și de o parte și alta a capului până în dreptul umerilor.

Fostul Muzeu de Etnografie din Stoeneşti

La 35Km nord-vest de Bucureşti, prin autostrada București-Pitești şi la Km 30 pe șoseaua națională București-Bolintin Vale-Potlogi, în satul Stoenești, comuna Florești-Stoenești, pe malul stâng al Sabarului se află fostul Muzeul de etnografie și artă populară, secție a Muzeului județean “Teohari Antonescu” Giurgiu.

scoala palanca

Acesta a fost un frumos edificiu, monument de arhitectură brâncovenească, construit în anii 1710-1715 de către Gavril Drugănescu, fost mare vornic de Târgoviște, în partea de sat a Stoeneștilor numită Drugănești. Conacul a fost supus unor repetate restaurări, cu modificări evidente în stilul arhitectural, când la corpul central a mai fost adăugată o aripă în partea de vest.

Între anii 1940-1942 arhitectul Gheorghe M. Cantacuzino a mai adăugat în partea estică încă o aripă, iar foișorul, al cărui acoperiș este susținut de opt coloane cu capiteluri sculptate în relief, a fost și el puțin lărgit, creându-se proporții mai echilibrate întregului monument.

Restaurări masive au fost făcute între anii 1965-1967.

Expoziția de bază a muzeului a fost inaugurată în 1971, ca muzeu etnografic al Câmpiei Dunării. A fost în mai multe rânduri modificată, căpătând profil județean, acum fiind proprietate privată [ACTUALIZARE: citiți mai jos].

Muzeul a dispus de colecții valoroase cu privire la viața rurală, etnografia și arta populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnasului, Luncii Dunării, Văii Mostiștei, șesului Bărăganului.

Într-un număr de 13 săli, cu o suprafață totală de circa 600 mp, muzeul a prezentat exponate din colecţiile de port și țesături de interior, ceramică, prelucrarea lemnului și metalelor, ocupații tradiționale, industria casnică.

Respectând cu strictețe planul interior al edificiului, nivelul superior a fost destinat artei populare, care cuprindea colecții de obiecte selecționate, ordonate pe genuri cu sublinierea evoluției și distribuției diverselor tipuri și variante, cronologia, diferenţele zonale etc.

Astfel, în sala centrală au atras atenţia scoarțele din lână, frumoase și variate, cu alesături geometrice sau florale, viu și armonios colorate, țesăturile de in, cânepă, bumbac și borangic, folosite atât la confecționarea pieselor de port, cât și împodobirea interiorului, prin cromatică și ornamentație făcând dovada măiestriei creatoarelor populare din zona de șes.

De asemenea, costumul popular din zona Ilfov și Vlașca, având la bază elementul străvechi, autohton, s-a dezvoltat în decursul timpului în tipuri variate, de o rară bogăție și frumusețe, dintre acestea distingându-se în mod deosebit costumul femeiesc cu peșteman și catrință din zona Vlașca.

În afară de ansambluri întregi de costume femeiești și bărbătești, în expoziție au mai fost expuse piese separate de costurn ca: fote, catrințe, cămăși cu altiță și poale șungi, marame de borangic, giubele cu găitane policrome etc.

De asemenea au mai fost și sălile unde este prezentată ceramica populară, care cuprinde numeroase piese de uz casnic, provenite din centrele de olari proprii zonei Ilfovului (Pisc și Brătulești) dar și din Odobești - Dâmbovița, Gheboaia Prahova sau cunoscutul centru ceramic Oboga din județul Olt. Alături, atelierul olarului din Pisc a prezentat vizitatorului, diferitele faze de prelucrare a ceramicii populare.

Nivelul inferior al edificiului (demisolul) a conținut secția de etnografie, dintre care două săli erau destinate meșteșugului prelucrării lemnului, cu diferite unelte și produse, o sală a prelucrării metalelor, iar sala centrală prezintă ocupațiile tradiționale, una din coordonatele esențiale ale vieții umane, expresie materială a dezvoltării etnico-sociale a poporului, ele reprezentând odinioară locul principal în cadrul manifestărilor de cultură populară.

O altă sală prezenta industria casnică textilă, iar o latură importantă a culturii spirituale - obiceiurile - ocupau o sală specială.

Prin specificul său, Muzeul de etnografie și artă populară Florești-Stoenești a constituit o bună perioadă de timp un punct de atracție atât pentru specialiști cât și pentru publicul larg, pentru toţi cei interesați de cunoașterea tezaurului cultural și artistic atât al județului Giurgiu cât și al Câmpiei Dunării.

ACTUALIZARE: Acest ansamblu brâncovenesc a servit ca Muzeu de Etnografie și artă populară, expoziția fiind inaugurată în 1971, până în anul 2004 când este retrocedat descendenților familiei Știrbey, pentru ca în anul 2005 să ajungă proprietate privată, fiind vândut firmei RO.GI REAL ESTATE din București. Apreciindu-i valoarea artistică, considerăm salutară achiziționarea în data de 20 decembrie 2012 de către Episcopia Giurgiului, prin Protoieria Bolintin, și revenirea în patrimoniul județean a monumentului arhitectural brâncovenesc.