Progresul Palanca a promovat pentru prima dată în Divizia D în anul 1986, în urma unei conjuncturi favorabile. A fost nevoie de 25 ani pentru a egala acea performanţă şi vă anunţăm că începând cu anul 2011, Progresul Palanca, se numără, alături de A.S. Avîntul Floreşti, printre echipele din Divizia D.

Acest lucru a fost clarificat de abia în ultima etapa, când echipa Real Hobaia nu s-a mai prezentat la meciul contra Progresului Palanca, cel mai probabil şi datorită ultimei poziţii ocupate în clasament. Chiar dacă echipa adversă nu s-a prezentat la meci, baieţii veniseră pregătiţi şi nu au plecat acasă pană când nu au încins un amical la care au fost invitaţi şi câţiva spectatori ce veniseră echipaţi.

După aproape două ore de joc, scorul final a fost 4 – 4 ceea ce a dus la lovituri de departajare. Nu contează cine a câştigat la final, ceea ce contează este ca baieţii s-au antrenat bine. Începând din luna August o să-i aştepte un sezon mult mai greu în Divizia D decât au fost obişnuiţi în Onoare III, cu multe deplasări şi adversari pe măsură.

Parte a succesului se datorează şi antrenorului Cătălin Matei, care este implicat trup şi suflet în pregătirea echipei, d-nului primar Constantin Dumitru, care a promis băieţilor realizarea unei instalaţii de nocturnă şi bineînţeles tuturor fanilor şi suporterilor prezenţi la majoritatea meciurilor, fie din deplasare sau de acasă, ale echipei favorite.